Programe și cursuri

Principii ale activității de asigurare și/sau reasigurare.
Produse de asigurări generale. Metode de comunicare.

177,00 lei

Scopul programului Principii ale activității de asigurare și/sau reasigurare. Produse de asigurări generale. Metode de comunicare este dezvoltarea cunoștințelor specifice activității de asigurare și/sau reasigurare, produselor de asigurări generale precum și dezvoltarea abilităților de comunicare în acord cu competențele profesionale.

Atenție!!! Conform normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 23/2021 privind pregătirea profesională a distribuitorilor în asigurări şi/sau reasigurări, la Articolul 5, alin (1) se prevede că programul de pregătire profesională continuă parcurs în fiecare an calendaristic însumează cel puţin 15 credite de pregătire profesională, echivalentul a 15 ore, iar modulele de pregătire profesională sunt configurate pe teme care, în situaţia în care nu intervin evenimente legislative, NU se pot repeta mai devreme de 2 ani.

Pentru a respecta norma ASF, asigură-te că programul pe care îl alegi acum nu are aceleași coduri cu programele alese anterior. (Exemplu: Programul de credite ales in anul 2022, nu poate fi reluat in anii: 2023 si 2024).

Dacă este prima dată când urmezi un program de Credite Anuale, poți alege oricare dintre variante.

Asigură-te că în contul tău din platforma ISF este bifat PRO FIDUCIARIA ca furnizor. Fără acest pas esențial, noi nu vom putea încărca documentul de finalizare și îți pierzi statutul de distribuitor autorizat la actualizarea datelor din Registrul intermediarilor secundari (RIS) efectuat în luna ianuarie a fiecărui an.

Caracteristicile programului

Programul se adresează tuturor persoanelor care desfăşoară activitate de distribuţie de asigurări. Mai multe detalii poți găsi în Anexa 1 din Norma ASF nr. 23/2021 privind pregătirea profesională a distribuitorilor în asigurări și/sau reasigurări.

Pentru a te înscrie la acest curs trebuie să te asiguri că ai o certificare valabilă. Creditele anuale nu sunt obligatorii în anul în care obții Certificatul de absolvire pentru Programul de Pregătire Inițială.
Finalizarea programului se realizează respectând cumulativ cerințele: parcurgerea integrală a conținutului de curs și efectuarea celor minimum 15 ore de pregătire profesională.
La finalizarea programului se emite Documentul de finalizare care atestă 15 credite din planul de pregătire profesională continuă.

Îți oferim acces la program din momentul achiziției până la 31 decembrie a fiecărui an calendaristic. După expirarea valabilității programului, programul devine inactiv.

 

Nu știi dacă te încadrezi la acest program? Ai nevoie de mai multe detalii și nu ai găsit răspunsul în întrebări frecvente?
Icon 04

NOTE:

– Analizează cu atenție și înscrie-te în categoria programului din care faci parte! Alegerea corectă a programului este responsabilitatea ta, Pro Fiduciaria nefiind răspunzătoare pentru înscrierile eronate. 

– Distribuitorii în asigurări și/sau reasigurări trebuie să efectueze 15 ore de pregătire profesională continuă, echivalentul a 15 credite, până cel târziu la data de 31 decembrie a fiecărui an calendaristic.

– Repetarea acestui program nu se pot realiza mai devreme de 2 ani.

– Investiția nu include taxa ISF pentru validarea si înregistrarea creditelor pentru pregătirea profesională continuă.

– Pentru înscrierea grupurilor mari contactați-ne pentru o ofertă personalizată.

Care este tematica
și structura programului?

Programul Principii ale activității de asigurare și/sau reasigurare. Produse de asigurări generale. Metode de comunicare este structurat în 3 module de învățare, fiecare modul tratând:

Modulul I – Principii ale activității de asigurare și/sau reasigurare – Riscul și Asigurarea vizează dezvoltarea competenței de a înțelege caracteristicile pieței de asigurări și modul de funcționare a acesteia.

Modulul II – Produse de asigurări generale. Asigurări auto. Asigurări de bunuri vizează dezvoltarea competenței de a analiza și compara tipurile de produse de asigurare generale.

Modulul III – Metode și tipuri de comunicare eficientă vizează dezvoltarea competenței de a comunica eficient cu toate părțile implicate în procesul de distribuție a produselor de asigurare.

Fiecare modul al programului tratează temele menționate într-o suită de cursuri e-Learning, pe care le vei putea parcurge progresiv. Secvențele de învățare sunt concepute pentru a-ți prezenta informațiile teoretice pornind de la simplu la complex și conțin momente de fixare și evaluare a cunoștințelor.

Cursanții au mai cumpărat

Principii ale activității de asigurare și/sau reasigurare. Produse de asigurări generale. Metode de comunicare
195,00 lei 177,00 lei