Politica de retragere

POLITICA DE RETRAGERE DIN CONTRACTUL LA DISTANȚĂ

1. Retragerea din Contractul la Distanță în ceea ce privește cursurile achiziționate


Aveți dreptul de a vă retrage din Contractul la Distanţă și de a renunța la cursul/cursurile achiziționate până la data accesării acestora, dar nu mai târziu de 14 zile de la data încheierii Contractului la Distanță


În cazul exercitării dreptului la retragere, Profiduciaria vă va rambursa toate sumele plătite pentru cursul/cursurile la care ați renunțat, fără întârziere nejustificată şi, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informată de decizia de retragere din contract.


Prin acceptarea Termenilor și Condițiilor o dată cu bifarea căsuței – Am citit și Sunt de acord cu Termenii și Condițiile, Consumatorul înțelege și își dă acordul său expres și neechivoc pentru începerea prestării serviciilor ce fac obiectul Contractului la Distanță în cadrul termenului de retragere de 14 zile de la data încheierii Contractului la Distanță, prestarea serviciilor începând o dată cu notificarea transmisa de Profiduciaria pe e-mail-ul Consumatorului referitor la posibilitatea accesării cursului/cursurilor achiziționat(e) in Platforma Profiduciaria.


Consumatorul confirmă totodată că a luat cunoștință de faptul că își va pierde dreptul la retragerea din Contractul la Distanță o dată cu accesarea în orice modalitate a cursului achiziționat, aceasta accesare având semnificația executării complete a Contractului la Distanță de către Profiduciaria în ceea ce privește cursul accesat, conform art. 16 lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii; în consecință, o dată ce cursul/cursurile achiziționate a/au fost accesat(e) de Cursant, nu este posibilă renunțarea la cursul/cursurile respective ce fac obiectul Contractului la Distanță și rambursarea de către Profiduciaria a Prețului achitat pentru acestea.


În cazul în care ați achiziționat atât un curs, cât și Servicii Suport pentru Platforma ISF aferente acestuia, retragerea din Contractul la Distanță în ceea ce privește cursul achiziționat are ca efect și retragerea din Contractul la Distanță având ca obiect Serviciile Suport pentru Platforma ISF.


2. Retragerea din Contractul la Distanță în ceea ce privește Serviciile Suport pentru Platforma ISF


În cazul în care doriți să vă retrageți din Contractul la Distanță având ca obiect Serviciile Suport pentru Platforma ISF, aveți dreptul de a vă retrage din Contractul la Distanţă și de a renunța la aceste servicii în termen de 14 zile de la data încheierii Contractului la Distanță, dar nu mai târziu de data începerii prestării serviciilor de către Profiduciaria.


3. Modalitatea de exercitare a dreptului de retragere


Pentru a exercita dreptul de retragere, veți transmite către Profiduciaria o informare cu privire la decizia neechivocă de retragere, fără a fi necesară o justificare a cererii, prin e-mail, la una din adresele mentionate in sectiunea Contact a Site-ului, respectiv [email protected].


De asemenea, puteti folosi modelul de retragere disponibil aici, folosirea lui nu este insa obligatorie. Acesta poate fi transmis, prin e-mail, la una din adresele mentionate in sectiunea Contact a Site-ului, respectiv [email protected].


În cazul retragerii din Contractul la Distanță, aveți obligația de a vă abține de la accesarea cursului achizitionat cu privire la care v-ați exercitat dreptul de retragere.


Din momentul primirii deciziei cu privire la dreptul la retragere, Profiduciaria va bloca accesul la Produsul/Produsele la care a renunțat și va comunica confirmarea de primire a retragerii, iar în termen de cel mult 14 zile calendaristice de la primirea declaraţiei de retragere din Contractul la Distanţă, vă va restitui, plățile efectuate pentru Produsele la care ați renunțat.


Profiduciaria vă va returna preţul Produselor folosind aceeași metodă de plată pe care ați folosit-o la achiziționarea Produsului, după cum urmează:


a) pentru Comenzile achitate cu card bancar, prin restituire în contul din care a fost efectuată plata;
b) pentru Comenzile realizate in baza unui voucher, veți primi un alt cod de reducere cu aceeași valoare; în cazul care valoarea Produsului ahiziționat la care s-a renunțat a depășit valoarea voucherului, vă va fi returnată diferența.


4. Excepții de la dreptul de retragere din Contractul la Distanță


În conformitate cu dispozițiile art. 16 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dreptul de retragere se pierde în următoarele situații:


I. În cazul cursurilor achiziționate, după prestarea completă a serviciilor, respectiv după data accesării cursului sau cursurilor achiziționate, astfel că Profiduciaria nu vă va rambursa niciuna dintre sumele plătite pentru cursul/cursurile la care ați renunțat sau intenționați să renunțați.
II. În cazul în care cursurile sunt personalizate și realizate după specificațiile prezentate de dumneavoastră;
III. În cazul Serviciilor de Suport pentru Platforma ISF, după începerea prestării serviciilor de către Profiduciaria.

Model de formular de retragere


Prezentul formular se trimite înapoi completat doar dacă doriţi să vă retrageţi din contract.


– Către [aici se introduce numele, adresa poştală şi, dacă este cazul, numărul de telefon, numărul de fax şi adresa de e-mail ale profesionistului]:

– Vă informez/Vă informăm (*) prin prezenta cu privire la retragerea mea/noastră (*) din contractul referitor la vânzarea următoarelor produse (*)/prestarea următoarelor servicii (*)

– Comandate la data (*)/primite la data (*)

(*) A se elimina menţiunea inutilă, după caz.
– Numele consumatorului (consumatorilor)
– Adresa consumatorului (consumatorilor)
– Semnătura consumatorului (consumatorilor) (doar în cazul în care acest formular este notificat pe hârtie)
– Data